Te intereseaza sanatatea emotionala a copiilor tai? Citeste interviul de mai jos!

Recunosc, atunci cand am inaintat intrebarile catre Claudia Iacos, psihoterapeut Atlashelp, am gandit interviul din perspectiva notiunii des folosite “Cei 7 ani de acasa”. Dupa ce am primit raspunsurile, am inteles ca reusesc sa fac un material amplu despre sanatatea emotionala a copiilor tai, a copiilor mei, despre cum ar trebui sa ne comportam in momentele in care ei decid sa se tavaleasca pentru ca vor nu stiu ce bazaconie, despre RAUL definitiv pe care il face bataia si despre ce inseamna sa fii un parinte bun.

Sigur… am atins si notiunea de la care am plecat, “ce inseamna cei 7 ani de acasa”, si am constat ca ce stiam eu ca inseamna se verifica, inca, fapt ce ma claseaza cumva pe ultimele locuri in topul celor mai moderni parinti. Sincer… nu-mi pasa, imi pasa doar ca ai mei “nebuni” frumosi sa creasca cinstit si atat.

Gata cu povestea despre ce cred eu sau ce fac eu, nu-si are rostul, mai ales ca am stat de vorba cu un specialist care, fara sa ma laud, m-a ajutat sa realizez un material de care eu sunt mandra. Sigur… la fel se intampla si in sedintele de coaching, dezvoltare personala sau psihoterapie, parte din domeniile in care activeaza.

“Cei sapte ani de acasa” este locul familial al sigurantei, in care copiii traiesc autentic impreuna cu parintii

Ce inseamna “cei 7 ani de acasa”?

Exista definitii foarte multe in mediul virtual care explica stiintific impactul acestor ani in viata umana. Azi, cei sapte ani de acasa se transforma incet, incet intr-o subreda realitate a pregatirii pentru viata. In compozitia expresiei ni se spune clar: cei sapte ani de “ACASA”, dar noi ne ocupam sa ii dam afara din “acasa'”: afara din familie, afara din ritualurile emotionale ale sigurantei familiale. Ni se pare firesc sa ducem copiii departe de noi atat fizic, cat si emotional (ii ducem la toate cursurile din lume, la toate sporturile, la toate cercurile, la toate activitatile…). Emotional, copiii invata de la eroii canalelor de desene animate. Invata ce fac Batman, Superman, Barbie… cand se supara sau cand se infurie. Invata de la personajele jocurilor ca pot obtine ce vor cand vor, pret de un “level”…. Sleiti de goana binelui material, ne raman cateva ore pe zi in preajma copiilor, ore care se dilueaza in tumultul obiectivelor parentale SMART si devenim taximetristi de lux, in traseul competitional al unei copilarii din ce in ce mai obosite. Azi, folosim expresia cand un copil nu se comporta “bine” in public, cand putem sa judecam rapid alti parinti….
“Cei sapte ani de acasa” este locul familial al sigurantei, in care copiii traiesc autentic impreuna cu parintii si invata valori de viata in primul rand despre ei si dupa aceea despre cum sa saluti frumos pe tanti de la 2 sau cum sa stai cuminte la gradinita. Sa stam cat de muuult putem in inima copiilor nostri in primii ani de viata! Sa modelam frumusetea lor. Sa ne construim relatia parinte – copil – viata, bazata pe temelia celor 7 ani de ACASA.

In continuare, va invit sa ne explicati ce este sanatos sa primeasca cel mic de la parinti, psihologic vorbind, pentru o dezvoltarea cât mai armonioasa?
2 concepte mai putin psihologice si mai mult umane:) ma inspira referitor la aceasta intrebare:

1. simplitate (mai jos cateva exemple unde putem aplica simplitatea)
• Obiecte – jucarii: In ultimii ani, de cand abundenta materiala ne rupe cosurile in magazine, am dus la extrema grija de a avea copiii nostri totul. In loc sa fie folosite jucariile pentru a stimula creativitatea copiilor, noi ne folosim copiii pentru a stimula creativitatea jucariilor. (Copilul Einstein nu a avut jucarii inteligente care sa ii conditioneze genialitatea din perioada adulta). Imi place sa spun: hai sa invatam copiii sa se plictiseasca:). Oferindu-le in fiecare moment un obiect atractiv care sa le ocupe timpul, putem sa ne trezim ca, atunci cand merg la scoala si au de stat 50 minute intr-o clasa anosta comparativ cu abundenta de acasa, cu o tabla neagra in fata, sa nu stie sa isi regleze plictiseala, disconfortul…. si atunci vom eticheta rapid diverse comportamente (e agitat copilul, sigur are ceva probleme…..). Sa facem copilaria mai simpla in obiecte!
• cunostinte cognitive: se observa o isterie in ceea ce priveste acumularea de cunostinte cognitive: copilul meu stie sa numere pana la 10 in engleza la un an…, stie sa zica poezii la 2 ani….. stie sa citeasca…. stie sa adune si sa scada la 3 ani…. etc etc). Umplem exagerat si fara motiv justificat mintea copilului cu informatie care nu e necesara in primii ani de viata. Si ne miram sau ne panicam cand la 10 ani au comportamente de 14 ani sau mai rau la 14 ani au comportamente de 18 ani. La inceput ne laudam ca avem copii precoce, dar de cele mai multe ori acest lucru se intoarce ca un bumerang. Simplitate in cunostinte, abundenta in joaca!
• dezvoltare emotionala: sa nu fugim de emotiile negative ale copiilor. E natural sa fie frica, frustare, iritare, invidie. Sa nu robotizam emotiile copiilor din cauza ca nu suportam noi sa ne vedem copiii fricosi, furiosi, etc. Sa dezvoltam vocabularul emotional fara rusinea de a ne fi frica…

2. Spiritualitate
• spiritualitate nu inseamna religie. Inseamna o legatura pe verticala mult mai profunda decat un set de reguli si obiceiuri umane. S- a dovedit stiintific ca spiritualitatea e corelata cu afectivitatea – emotiile pozitive. E datoria noastra ca parinti sa ancoram viata copiilor nostri de spiritualitate, mai mult decat ne imaginam. Radacinile spirituale sunt cele vor tine viitorii adolescenti si adulti conectati la statornicie in debusolarile nu putine, ale vietii.

Sa nu conteze privirile si atitudinile “perfectilor” din jur

Stiu, din practica, faptul ca nu e sanatos sa-i spui copilului NU fara sa-i explici de ce. Din pacate, aceasta este una dintre cele mai uzitate forme de ”educatie” in România, alaturi de altele probabil. Ne puteti explica exact de ce este gresit sa-i spui copilului NU si atât, cum este corect sa procedam si ce alte forme de ”educatie” discutabile ar trebui sa revizuim. Imi imaginez ca sunt multe, insa haide sa vedem numai câteva exemple care ard.

La fel ca si alte concepte psihologice si nu numai: corect si gresit sunt corelate cu o multime de factori.
Sunt situatii in care este necesar sa spui simplu: Nu si in altele sa continui cu explicatia. Evident, sa explicam fiecare ‘nu’ intr-o forma prelungita si stiintifica nu aduce obligatoriu beneficii copiilor
De exemplu: sa explicam ca un suc X este un dezastru si plin de chimicale si copilul vede maine intr-o alta familie un copil de varsta lui ca este lasat de parinti sa bea x si nu ii apar instant bube pe fata, ce va intelege, in conditiile in care el nu are perspectiva inaintata a viitorului? Cand consecintele folosirii unui produs sau ale unei actiunii sunt pe termen mediu sau lung, copiilor le este greu sa inteleaga. In acest context putem aplica regulile familiale. Nu, pentru ca e regula sanatoasa a familiei noastre sa nu consumam produsul X. Si putem continua explicatia conform carora familiile au cateva reguli la fel si multe alte reguli diferite (exemple: familiile de tigri si familiile de pasari, adaptate la nivelul de intelegere al copilului).
Cand sunt comportamente periculoase cum ar fi vatamarea, timpul pentru explicatii este inutil. ”Nu” ferm si scoaterea copilului din situatie sunt esentiale. Dupa ce ati oprit situatia, cearta scurta, ferma si denuntarea faptei:) = nu! nu lovi! nu atinge focul! este suficient. Dezbaterea trebuie sa aiba loc dupa echilibrarea emotionala, atat a copilului cat si a parintelui.

1527125_10205387496791208_3694550699936191950_n

Care este varsta propice de integrare in colectivitate a celui mic, vorbesc aici de gradinita?

Idealul depinde de individualitatile fiecarui copil si familii. Istoria ne invarte in jurul varstei de 3 ani, putem gasi argumente pro si contra. Cel mai important este sa avem incredere in propriile instincte parentale raportate la dezvoltarea copilului nostru. Nu exista decizii perfecte sau dezastruoase. In orice varianta exista avantaje si dezavantaje.

Sunt in supermarket, in vizita, intr-un loc diferit de camin. Copilul este nervos, face crize de isterie, se tavaleste. Cum este corect sa procedez? Ce fac?

In primul rand sa nu conteze privirile si atitudinile “perfectilor” din jur. Una din cele mai potrivite tehnici este Ignorarea activa. Aceasta inseamna sa comut pentru un moment scurt atentia de la copil. Ignorarea activa ne ajuta sa facem un lucru foarte important: sa nu recompensam criza de isterie cu atentie, cu cearta, sau si mai grav sa cumpar “marul discordiei”. Adica si atunci cand cert copilul in momentul crizei, ii ofer atentie si nu e sanatos. Evitati contactul vizual direct, prefaceti- va ocupati cu altceva. Oferim atentie DOAR cand inceteaza comportamentul neplacut. De obicei copilul ajunge la tavaleala cand i s-a intamplat inainte de cateva ori sa faca crize si sa obtina ce vrea intr-o forma sau alta… Asa ca va fi nevoie sa abordam acest comportament acasa prin stabilirea de reguli si consecinte.

De ce nu este bataia rupta din Rai si ce rau absolut ii pot face copilului daca-l altoiesc, pentru ca acolo unde daca da mama creste, conform unei credinte populare?

Bataia nu e rupta din Rai pentru ca in Rai nu a existat bataie. In Rai nu a existat educatie cu bataie, cu tipat, cu urlat. In Rai a existat cea mai buna forma de educatie:): fapta consecinta. Tatal a dat copiilor Raiul. Si le-a cerut sa faca orice in afara de un singur lucru, explicandu-le concret consecintele nerespectarii regulii. Ei nu au ascultat. Tatal a aflat. Nu a strigat la ei, nu i-a batut, nu i-a pedepsit. Doar a aplicat consecinta stabilita clar si concret inainte. Si chiar daca aceasta consecinta a fost una greu de dus, Tatal este in permanenta in viata lor, este intotdeauna langa ei cand este chemat si raspunde tuturor nevoilor sanatoase ale copiilor lui.
Extrag de aici un exemplu de dragoste parentala vechi de cand e lumea:)= educ copilul ce inseamna: alegere/decizie – fapta- consecinta si sunt alaturi de el chiar si atunci cand acest consecinte sunt neplacute, aratandu-i iubirea mea neconditionata prin prezenta si sprijin. Raul pe care il fac cu bataia este ca NU rezolv cauza, nu opresc eficient comportamentul si zdruncin profund echilibrul de dezvoltare al copilului. Dar!!! exista situatii in care unii parinti depasiti emotional de anumite situatii isi lovesc copiii (nu vorbim de extrema batailor). Ce e de facut?
Cel mai nepotrivit aspect este autoinvinovatirea marcanta si recompensarea supralicitata a cerintelor copilului. Adica: copilul a inceput sa tipe ca nu vrea legume la masa, doar ciocolata/ mama vorbeste frumos cu el de cateva ori dupa care isi pierde controlul, ii da doua palme la fund si il trimite in camera/ dupa episod, mama se autoinvinovateste exagerat, merge la copil si ii da portie dubla de ciocolata…
O varianta mai sanatoasa in acest caz este ca mama sa se linisteasca, sa isi asume care are nevoie sa isi educe propriile emotii, sa discute cu copilul cand amandoi s-au calmat, sa isi defineasca comportamentul nepotrivit si sa manifeste parerea de rau si sa stabileasca concret reguli si consecinte viitoare pentru abordarea meselor.
De exemplu: regula bunicii: mai intai munca si dupa munca placerea:) adica: mananci legume, primeste 2 bucatele de ciocolata…

10712864_10203287282807423_4141838044863540134_n

Prima minciuna este un fel de “Bine ai venit in lumea reala”

O situatie, iarasi, importanta este minciuna la copii. Cum procedez in situatia in care descoperim ca cel mic ma minte?

Cand descoperim prima minciuna este un fel de “Bine ai venit in lumea reala ” de doua ori:
• prima data, ne intalnim cu realitatea nemiloasa in care descoperim ca ai nostri copii nu sunt tonomatul de cafea, in care introducem bancnote selectam ce vrem si obligatoriu iese exact ce am cerut. Adica ii invatam bunele maniere, ii invatam ca nu e voie sa minta…….. Cei mai multi dintre noi credem ca doar sa vorbim cu copiii e suficient ca ei sa inteleaga ce e bine si ce e rau. Dar cand copilul ii zice in fata vecinei ca e grasa, cu simplitatea adevarului evident, noi ce facem? certam copilul ca nu-i frumos sa jignim lumea. Si uite asa, ne educam copiii neintentionat, sa ascunda adevarul… Lumea noastra este un melanj de minciuni…
Realitatea este ca traim in multe minciuni, ca mintim din abundenta, inclusiv ne mintim ca putem controla tot ce gandesc si tot ce fac copiii nostri.
• a doua oara este confirmarea ca in mintea copilului nostru s-a instalat cu certitudine frica…. Minciuna este consecinta fricii. Copiii mint din ratiuni emotionale, pentru a se proteja.
Si acum ce e de facut?
Cand copilul se naste, indiferent de clinica privata cu servicii costisitoare sau cu moasa in casa simpla de la tara, singura metoda in care se linisteste, nu e paturica de cateva mii de euro, nu e patul aurit…. E corpul mamei, e privirea mamei, sunt bratele pline de siguranta ale acesteia. Acea siguranta emotionala este cel mai de pret tezaur pe care o mama il poate conserva in relatia cu copilul ei.
Daca siguranta nu e afectata, minciuna se va sparge de zidul puternic al afectiunii mama copil.
Asadar: cand descopar o minciuna si intru in panica sau frustare, e de preferat ca eu mama sa imi reglez emotiile negative care ma napadesc. Sa imi linistesc propriile angoase si dupa aceea sa ma indrept cu blandete fata de copil. Sa fiu langa emotia copilului care a provocat minciuna, sa o inteleg, sa penalizez comportamentul minciunii si sa ajut la volatilizarea fricii. Sa ghidez copilul prin conversatie: ce alte metode poate folosi atunci cand ii vine sa minta, sa denumesc cauza minciunii si sa imbratisez copilul cand reuseste sa recunoasca! Imbratisez copilul pentru ca recunoaste, astfel el va asimila ca atunci cand ii spune mamei adevarul oricat de dureros este, mama ii va oferi siguranta. Avand siguranta “asigurata”, urmeaza sa se rezolve problema practic (duc jucaria inapoi, imi cer scuze, etc etc)

Ce inseamna, de fapt, sa-i arati dragoste celui mic? Cum se traduce acest lucru intr-un comportament care-i va asigura o dezvoltare sanatoasa celui mic?

Dragoste inseamna sa pui copilul inainte nevoii tale de a fi parintele perfect, care trebuie sa faca totul perfect.
Dragoste inseamna sa accepti neconditionat evolutia personalitatii lui.
Dragoste inseamna fermitatea de a aplica ce e necesar si nu neaparat ce e placut pentru parinte sau pentru copil
Comportamentele aferente: disciplinare pozitiva si afectiune.
Disciplinarea pozitiva o regasesc cel mai bine in educatia comportamentala care pune accentul pe: recompense, consecinte, modelare si corectare comportamente, fara a
conditiona iubirea pe care o port copilului de felul in care se comporta.
Afectiunea o regasesc cel mai bine in educatia emotionala: invat ca natura umana = emotii, invat sa le recunosc, invat sa le exprim, invat sa gasesc metode sanatoase de exprimare a emotiilor.
Ai fost cuminte, te iubesc si inversa: nu esti cuminte nu te iubesc, este cea mai nefasta conditionare prin care putem destabiliza profund dezvoltarea copiilor nostri.

Pedeapsa si recompensa, doua notiuni intens discutate in educatia copiilor astazi, dar parca incorect sau haotic aplicate. Sunt corecte, ce inseamna si cum se aplica util?

Internetul e bun? Da, daca este folosit echilibrat. TV – ul e bun? Da, daca este folosit echilibrat. Telefonul e bun? Da, daca este folosit echilibrat.
Pedeapsa si recompensa ajuta profund la invatarea, modelarea si modificarea comportamentelor si fac parte din sistemul de invatare aplicat de cand e lumea:) asa cum am
precizat mai sus.
As prefera sa spun: recompense si consecinte, in loc de pedepse. Acestea sunt bazele unei educatii comportamentale de multi ani validata stiintific , nu numai biblic:)

O descriere sumara, bruta:
• definim comportamentul pe care vrem sa il modificam sau sa il modelam;
• stabilim pedepse pentru comportamentul nepotrivit, sau
• stabilim recompense pentru comportamentul potrivit.
De cele mai multe ori insa folosim doar pedepsele. Pentru ca societatea in general “iubeste” pedeapsa. Conditionarile negative au pornit intial de la emotiile negative sanatoase, ale sistemului “Lupta sau fugi” care ne faceau sa supravietuim. Au pornit deci, de la ceva esential in supravietuirea noastra. Dar acum au ajuns din ce in ce mai utilizate si cand nu e cazul.
Daca copilul isi stange jucariile – e ok, e sarcina lui – nu recompensam cu aceeasi masura cu care pedepsim, daca copilul nu isi strange jucariile – e dezastru si il pedepsim.
Cum ar fi sa folosim varianta: de ce e bine sa strangem jucariile la final de zi? – scurta discutie / definirea recompensei: de fiecare data cand strangi jucariile primesti o bulina alba, la 5 buline mergem impreuna la film (o recompensa care sa il bucure pe copil, evident). Cand vedem ca vine ora de seara si copilul nu strange jucariile, suntem alaturi de el si ii soptim: stii, tare as vrea sa mergem la film, dar pentru asta e necesar sa strangi jucariile, ce zici? Adica sa fim “zana cea buna/ zanul cel bun” care ajuta si modeleaza comportamentul, in loc sa aplicam rapid o pedeapsa? Si daca vedem ca nu se duce sa isi stranga jucariile, sa il luam noi (ca pe o papusa cu ate) si sa ne aplecam impreuna cu el si sa strangem impreuna jucariile, in timp ce ne distram? Astfel il sprijnim sa invete comportamentul si avem rabdare cu el.

Greseli pe care le putem face in aplicarea educatiei prin recompense pedepse:
• De multe ori nu abordam echilibrat ce pedepse dam si ce recompense dam in functie de comportament. Distorsionam cu propriile emotii gravitatea acestora.
• Dam recompensa unor comportamente nedorite sau invers nu recompensam comportamentele dorite.
• Aplicam azi o recompensa, maine uitam… nu suntem consecventi in aplicarea lor.
• Aplicam pedepsele sau recompensele prea tarziu.
• Nu precizam clar motivul pentru care aplicam pedepsele sau recompensele.

Cautand o concluzie hazlie la mesajele transmise, simplitatea e cel mai complex lucru de aplicat in viata parentala moderna.

Leave a Reply

Your email address will not be published.